Surprins într-o mașină furată! Ghionea, transfer la POLI**ție

Redactor:
Radu Faur
Surprins într-o mașină furată! Ghionea, transfer la POLI**ție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul de 31 de ani și-a încheiat conturile cu FC Rostov și a
venit pe Bega liber de contract. Ziua de ieri n-a fost însă una
fericită pentru fostul căpitan al Stelei, acesta petrecându-și
seara la IJP Ilfov, acolo unde a dat declarații referitoare la
modul în care a achiziționat autoturismul furat.

Contractul fundașului e valabil până în vară, dar clubul alb-violet
are opțiune de prelungire pentru doi ani. Ghionea va primi, până la
finele sezonului, 10.000 de euro pe lună. „Mă bucur că am semnat cu
Poli și că lucrurile s-au rezolvat atât de repede. Sper să
îndeplinim împreună obiectivele clubului: cucerirea titlului și
participarea în Champions League”, a declarat Ghionea pentru
site-ul oficial al lui Poli. „Nu l-am întrebat niciodată dacă are
și alte oferte, discuțiile au durat 30 de minute. L-am convins cu
un salariu normal pentru România, cu mult mai mic față de ce încasa
el la FC Rostov, ținând cont și de primele astronomice care se
dădeau în Rusia”, a explicat Daniel Stanciu, în direct la Sport.ro,
modul în care au decurs negocierile. În acest moment, pentru două
locuri în centrul defensivei lui Poli se luptă Ghionea, Luchin,
Cisovsky, Burcă și Scutaru. Șefii Timișoarei încearcă să îi
împrumute pe Mera și Krejci până la vară undeva unde ar avea șanse
de a deveni titulari.

„E un jucător de
obiectiv”

Președintele lui Poli spune că experiența fundașului a fost lucrul
determinant în alegerea făcută de gruparea bănățeană. „E un jucător
de obiectiv, cu un bagaj mare, cu experiență în cupele europene, și
sperăm că ne vom putea baza pe el și din toamnă, în cupele europene
și în campionatul viitor”, a declarat Marian Iancu despre
Ghionea.

Prins de Poliție într-un Audi
furat

Până să apuce să se lupte pentru un post de titular în echipa lui
Uhrin, Sorin Ghionea are de rezolvat probleme mai grave.
Fotbalistul a fost oprit de Poliția rutieră ieri-seară întrucât
autoturismul în care se afla era unul furat. „A susținut că nu se
află la volanul mașinii și pare să nu aibă niciun amestec. Probabil
este doar un cumpărător de bună credință”, au explicat surse din
cadrul Poliției. Cel mai probabil, fotbalistului îi va fi confiscat
autoturismul, iar singura pagubă va fi cea materială.


Am apreciat mereu
publicul timișorean. Suporterii lui Poli au fost alături de echipă
și în momentele grele, constituie un public pătimaș și
devotat

Sorin Ghionea,
fundaș Poli Timișoara


13 selecții
și un gol are Ghionea la
naționala României


Ignjatjevic ajunge
astăzi

Timișorenii sunt foarte aproape de a-și achiziționa și un fundaș
stânga. „Lucrăm de mult timp la un transfer, e vorba de un jucător
care să îi facă o concurență serioasă lui Sepsi, pentru că el nu a
avut așa ceva până acum”, spune Marian Iancu. Fotbalistul la care
se referă șeful lui Poli este Nikola Ignjatjevic (foto). Conform
unor surse, sârbul în vârstă de 27 de ani și-a reziliat contractul
cu Steaua Roșie Belgrad și va ajunge astăzi la Timișoara.



Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×